TE VĂD DOAR

Primăvara

2009-03-25T02:56:00.001-07:00

Plouă mărunt cu miros şi cântec suav
de ghiocel transpirat între palmele mele,
aşa cum mă-ndrept către tine,
să-mi găsesc inima în privirile-ţi pătimaşe.
Şi-mi dau seama că primăvara
ne-a legat unul de altul
cu un nevăzut şnur
roşu, ca şi inima noastră
şi alb, ca privirile mele pierdute-n ochii tăi.

Drumeţie albastră

2009-03-25T02:54:00.000-07:00

Ridic braţele în faţă
ca să simtă, cu nările lor ascunse,
întinderea dinaintea mea.
Palmele adulmecă căldura lunecândă
a apelor privirii tale,
scufundându-se într-un albastru
cu unduite chemări de albatroşi.
Înaintez.
Se simt, cum mă-ncearcă cu vârfurile,
înceţoşatele creste somnoroase,
sfidându-mă cu albastra lor infinitate.
Şi, sub picioarele-mi obosite,
aşa cum merg, orbeşte,
albăstrele-mi luminează calea.
Iată, am ajuns.
Îl simţi?
E naltul cer ce îl susţii doar tu.
Un semn de-al tău,
o simplă scuturare a pleoapelor
şi-o revărsare de suav albastru,
potop de zbateri calde,
mă îmbie-n lumea ta.
Albastră ca şi ochii-ţi.

Furtună de iunie

2009-03-25T02:53:00.002-07:00

Am fost supărat foc
pe furtuna aceea de iunie.
Nesuferita, ne-a gonit caii
pe care-i admiram împreună
în estrada pajiştii adumbrite.
Însă vântul, turbatul,
vântul a fost cel ce ne-a unit
palmele
în acea strânsoare speriată
ce-a sădit în mine
fulgerul ascuţit al dragostei.
Of, cum mi-a mai săgetat
inima,
lăsând în urmă
doar cenuşa
din care acum,
încet, puţin cam încet,
cresc câteva tuleie
de Phoenix.

Treptat

2009-03-25T02:53:00.001-07:00

Am intrat în mare
până la glezne şi
algele m-au înlănţuit
aşteptând să le alint.
Eu le-am mustrat şi,
răpindu-le nemărginirea,
le-am arătat soarele.

Am intrat în pădure
până la brâu şi
brazii m-au rugat,
agăţându-mă cu crengile lor,
să le fiu însoţitor
spre celestele înălţimi.
Eu le-am zâmbit
şi, încercându-le invidia,
le-am arătat munţii.

Ai intrat in mine
până la inimă şi eu,
prinzându-mă de mijlocul tău,
te-am rugat să-mi fii iubită.
Tu ai râs şi,
stăvilindu-mi dorinţa,
mi-ai arătat spatele.

Jurământ

2009-03-25T02:52:00.001-07:00

Tânjesc după o singurătate în doi;
să fim doar noi şi scoicile
cu marea şi furtunile lor interioare.
Tânjesc după undele părului tău
din care cădeau uneori epavele
acelea obosite şi scârţâinde
şi prăfuite de-atâtea ape
ce şi-au culcat frunţile transpirate
pe sânii lor.
Tânjesc după tine, sirenă,
te rog, chiar şi tremurul
genunchilor mei te roagă,
să ieşi o clipă
din pustietatea lichidă
a inimii mele, să cerc
a te privi măcar o dată
şi, jur, jur că n-am
să te mai las să te scufunzi…

***

2009-03-25T02:51:00.000-07:00

În faţa sufletului meu
era un copac ce înflorise.
În fiece dimineaţă,
când deschideam ochii,
el era acolo, fremătându-şi mireasma
în adierile calde ale dragostei mele.
Astăzi, i s-au scuturat florile
şi, rând pe rând, au căzut.
E gol acum,
iar vântul ce-a bătut atâta timp,
cu atâta înverşunare,
a şters până şi picurii săraţi de ploaie
care-mi mai împăienjeneau
colţurile ochilor.

Vara-şi flutură batista

2009-03-25T02:50:00.000-07:00

Trage aer în piept.
Aşa – e bine.
Simţi?
Nu e ca şi cum
ai primi în plămânii tăi
toamna?
Ei, lasă, lasă tusea.
Ştiu, te mai îneacă uneori,
dar de vină-s copacii ăştia
care-şi plâng de milă
cu frunze.
Ce vrei, eu n-am zis
că aerul e chiar aşa de curat.
Oricum, poţi sta liniştită,
şi, dacă vrei, îţi recomand
programul toamnei ăsteia:
plin de culori, de melancolii
şi de dragosti aprinse.
Ei, nu, nu-ţi trebuie telecomandă.
Deschide larg ferestrele.
Larg, ca aripile cocorului
care-şi flutură batista.
Hai, pa!

Calm

2009-03-25T02:49:00.000-07:00

Simt cum căldura mea
bolboroseşte în mâlul iodat.
Iată, trece o iolă, suflecându-şi poalele.
Îi simt sânii, dornici şi reci,
cum mi se strivesc de chip.
Doar să-ntind mâna şi o voi avea,
dar mi-e cald…
O meduză mă ia drept oglindă
şi pentru asta o sfărâm cu un val,
pentru că mi-e prea cald ca s-o iert.
Ciudat! O scoică mă sâcâie cu forma ei
şi tare aş avea chef să o arunc la mal,
dar mi-e cald acum.
Doar trupul tău, sirenă,
e atât de rece, încât chem la mine
toate apele să pot să te cuprind mai bine.
Să nu-ncerci să scapi, căldura mea
dă culoare solzilor tăi
şi nu vreau să mă răzbun apoi
pe bieţii pescari…

Tare şi răspicat

2009-03-25T02:48:00.000-07:00

Cu lăcomie,
te-am sărutat adânc,
în urechea-ţi dreaptă,
ca să-ţi aud gândurile,
tare şi răspicat…

Pas uşor

2009-03-25T02:47:00.002-07:00

Într-o revărsare de ape,
când algele-şi şoptesc chemări unduitoare
pe valurile obosite de nisip,
te văd păşind uşor,
ferindu-ţi frăgezimea tălpilor
de albele metereze de scoici
uitate de grăbitul reflux.
E-atât de-aproape soarele
şi-atât de aproape-s ochii mei
de buzele tale, că nu mai văd nimic
din ceea ce vedeam ieri.
Acum, te văd doar…

Ecou

2009-03-25T02:47:00.001-07:00

Te-am strigat,
iar ecoul ce mi-a răspuns,
a semănat prea mult cu vocea ta.
Şi acum, te tot aştept, iubito,
scuturându-mă de pânzele de păianjen
care mi se tot prind de mâini şi picioare
ca nişte cârcei de viţă sălbatică,
strigându-te din când în când,
ascultând ecoul ce-ţi seamănă,
cu speranţa în suflet că,
într-un târziu,
ai să apari.

Despre tine

2009-03-25T02:46:00.000-07:00

Pe nisip, sub pasul tău,
apa şi-a prelins trupul
şi, ca s-o pedepsesc, am sorbit-o.

Am prins păianjenul
ce îţi curta părul
şi, mustrându-l, i-am sfâşiat pânza.

Am întins apoi mâna,
ţi-am luat parfumul sărutului
şi, după ce am plutit cu el,
m-am întors înapoi,
în caldul fiinţei tale.

Temperat - continentală

2009-03-25T02:45:00.000-07:00

Când ai atins pământul,
l-am auzit cum murmură bătrâneşte,
cu supărarea amintirilor de nerepetat.
Apoi ţi-am atins mâna
şi-am simţit cum tremură,
dar mi-am zis că tot trebuie să aibă
vreo legătură cu clima asta temperat-continentală.
Când, temători,
ne-am atins buzele,
cu ancestrala frică de întunericul
dinaintea ochilor noştri închişi,
am simţit, de data asta împreună,
gustul adânc al cerului
ce-şi odihnea spinarea pe
capetele noastre.
Şi-am zis că-i o minune asta,
în plin sezon de climătemperat-continentală.

Poem

2009-03-25T02:44:00.000-07:00

Mă uit la firul de iarbă
şi spun că e albastru.

Mă uit la cer
şi spun că-i verde.

Mă uit la munte
şi spun că e câmpie.

Mă uit la mare
şi spun că e deşert.

Toate acestea s-au încurcat
de când ochiul meu nu poate
să vadă decât printre genele tale
şi de când inima mea nu bate
fără sincronul inimii tale.

Pentru că mă uit la tine
şi spun că suntem noi.

Mărţişor

2009-02-27T13:23:00.001-08:00

Roşu-alb, alb roşu
ca şi inima, atunci
când vrea să zboare,
ca şi cerul, când
vrea să se culce,
ca şi speranţele, când vor să viseze.

Roşu-alb, alb-roşu
un şnur de mărţişor
prins într-o ramură de salcâm înflorit.
Roşu, ca şi buzele tale
atunci când îmi zâmbeşti numai mie.
Alb, ca şi crinul ce mă
îmbată când îţi miros părul.

Roşu-alb, alb-roşu
ca şi obrajii tăi
după pecetea sărutului meu.

Sens unic

2009-02-22T15:38:00.000-08:00

Privirea ta dulce
sapă cărare în inima mea.
Ce ieri era doar o mică potecă,
e azi un ditamai bulevardul…
Tu, dezinvoltă,
îţi fluturi codiţele de colo până colo,
mergi fredonând un şlagăr la modă,
şi toate astea,
pe contrasensul inimii mele,
deşi indicatoarele arată clar
unicitatea acestuia.
Paşii tăi,
chiar dacă în direcţie opusă,
sapă, sapă adânc,
forează benzi de circulaţie,
iar inima, săraca,
abia de se mai ţine.
A mai rămas doar un petic liber,
pe care vreau să-l păstrez
pentru când ai să oboseşti.
Şi-atunci, doar atunci,
îţi voi prezenta
situaţia arterelor de circulaţie:
banda de urgenţă,
pentru cazul când dragostea mea
e prea încinsă
şi are nevoie de puţin răgaz,
banda din mijloc,
pentru situaţiile de compromis
şi banda de viteză,
pentru clipele care ne prind împreună,
dar care trec cu peste 200 la oră
înspre amintiri înrămate.
Şi toate astea,
doar pentru paşii tăi,
care, acum, se-ndreaptă agale,
fără să ştie,
către o coliziune iminentă
cu iubirea mea nerostită…

Se sinucid stelele

2009-02-22T15:37:00.000-08:00

Se sinucid stelele,
se sinucid tot mai des, tot mai multe.
Ieri, un cer întreg îţi lumina fruntea,
azi, doar una…
O singură stea, şi ea în prag de nevroză,
tot căutându-şi moartea,
tot încercând tăria venelor
cu ascuţişul unei lumini depărtate…
Cu fiece clipă,
oase fine de umbră
o pătrund uşor,
lăsând-o din ce în ce mai întunecată,
mai tristă, mai singură,
în pragul ultimei renunţări.
Împreună cu ea, iubito,
voi pleca şi eu,
nesuportând să nu-i văd licărul
în ochii tăi
o eternitate,
aşa cum îmi doream odată…

Salt cabrat

2009-02-01T13:07:00.000-08:00

Te iubesc pe furiş
din întunericul unei
platonice apropieri.
De acolo, îţi pândesc mişcările,
gesturile, zâmbetele,
dar mai ales
oftatul,
tot aşteptând ca o felină
momentul potrivit
să-mplânt colţii dragostei mele
în jugulara dulce
a inimii tale.
Mă-ntreb,
de m-ai vedea în întuneric,
transpirat, cabrat,
gata de săritura de graţie,
cât de departe ai fugi de mine?
Cât de mult ai fugi,
şi eu, cât de singur…

Retorică

2009-02-01T13:05:00.004-08:00

Doctore, au rămas sechele
de la boala trecută.
Uite, simt nevoia mereu
să spun „te iubesc”.
Lumea îmi întoarce însă spatele.
De-asta te întreb pe tine,
să-mi spui:
sunt oare contagios?

Albastră adâncime

2009-02-01T13:05:00.003-08:00

De câte ori mă pierd
în adâncul privirii tale,
îmi pare
c-aud marea, tânguindu-şi briza
cu ascuţişul scoicilor.
Parcă văd graţioasele alge,
cu nesfârşirea unduitoarelor braţe,
cum se alintă, pisiceşte,
la picioarele mele.
Iar la câţiva paşi mai încolo,
cu aripile încercând tăria înaltului,
pescăruşi somnoroşi rotesc împrejuru-mi.
De altfel, aici,
până şi meduza care a eşuat pe ţărm,
respirând pentru ultima oară,
pare mai albastră decât cerul,
altfel nu m-aş fi îndurat
să o salvez,
coborându-ţi genele cu o sărutare.

Ascuns

2009-02-01T13:05:00.001-08:00

Te privesc de aproape,
aşa cum te ţin strâns lângă mine,
însă în albul ochilor tăi
nu sunt eu.
Mă trag mai aproape,
sufocându-te cu strânsoarea mea,
conturul din ochii tăi
se vede acum mai clar,
dar tot nu sunt eu.
Cu siguranţă l-ai ascuns acolo
pe acela pe care ieri
mi s-a părut că-l aud în şifonier…

În glumă…

2009-02-01T13:04:00.001-08:00

Politicoasă cum eşti,
înainte de a intra,
ţi-ai şters, apăsat,
tălpile pantofilor
de covorul roşu
dinaintea sufletului meu,
pe care eu îl numesc,
mai în glumă, mai în serios,
inimă.

Strigăt

2009-02-01T13:03:00.000-08:00

Iubito,
uneori mă gândesc
că auzul
îţi cam joacă feste…
Uite, sunt atât de aproape de tine,
iar tu nu-mi auzi inima
cum îţi şopteşte numele
cu fiecare picătură de sânge.
Nu-mi auzi nici ochii,
cum strigă după imaginea ta
cu fiecare clipire.
Nu-mi auzi palmele,
transpirate de emoţia întâlnirii,
cum îţi caută apropierea.
Oare să vorbesc mai tare,
să urlu,
ori să-mi înec cuvintele
într-o dragoste ascunsă?

Ce uitare…

2009-02-01T13:02:00.000-08:00

Îmi miroase a iarbă
şi a părul tău ud, aşa cum şedeai atunci,
cu tâmplele în roua dimineţii,
privind florile de jos în sus
să-ţi pară ceva mai înalte.
Ce uitare căzuse atunci peste noi
şi ce linişte ne aluneca prin urechi
de-ai fi spus că-s nişte melci aurii şi posaci.
Eu auzeam doar iubirea ta,
iar tu, o auzeai pe a mea,
cum se priveau, galeş, ochi în ochi.
Aş fi vrut să mă ridic
şi să te sărut, dar nu era chip:
ce educaţie aş fi dat sfioaselor flori?
Şi doar ele erau singurele
ce susţineau cerul
să nu cadă peste frunţile noastre.

Fire albe

2009-02-01T01:47:00.001-08:00

Noaptea, când e linişte,
puţin înainte să adorm,
aud fire de păr alb
cum îmi urcă, hoţeşte, pe la tâmple.
Banditele, cred că deja dorm dus
şi calcă pe vârfuri, să nu mă trezească.
Mai că-mi vine să le smulg, obraznicele,
dar de rădăcinile lor
sunt prinse clipele,
anii,
vieţile
şi veşniciile.
Aşa că le las în plata Domnului
să-şi facă de cap
cât mai au unde…

Lema lui Eros

2009-02-01T01:46:00.000-08:00

Definiţie:
Se spune despre pronumele
noi
că este format din pronumele
eu şi tu,
cu proprietatea ca, însumate,
să dea întotdeauna
un tot unitar de sine dependent.

Observaţie:
Condiţia este
mai mult decât necesară
şi aproape suficientă.
Demonstraţia se lasă ca temă pentru acasă.

Blestem

2009-02-01T01:45:00.000-08:00

Blestem ai aruncat în urmă-ţi,
când ai plecat, femeie,
iar inima mea te-a ascultat, naiva,
ca un câine de pază
gudurându-se la piciorul stăpânului.
Ascunsă prin unghere stă de atunci,
cu colţii rânjiţi a turbare,
tot căutând să-nşface pe oricine
se nimereşte să-mi treacă pragul
către dragoste.

Răsărit marin

2009-01-29T01:42:00.001-08:00

Ştii iubire, am zărit odată,
într-o lacrimă ce explica obrazului tău
legea gravitaţiei,
răsăritul marin.
Să fi văzut ce somnoros s-a scuturat de valuri
şi cât de supărat era
pe briza ce aducea cu ea
povestea tristă a algelor
eşuate pe ţărm.
Cel puţin, aşa-l vedeam eu, acolo,
în umbra lacrimii tale,
dar dacă-ai mai fi plâns
măcar un pic,
aş fi putut să fiu primul om
ce sărută Soarele.

Catapulta

2009-01-29T01:41:00.001-08:00

În sfârşit,
Cupidon a abandonat arcul acela bătrân,
supărat poate
pe mugurii ce i se iţeau pe la noduri.
Acum, s-a înarmat vitejeşte
cu ditamai catapulta
şi-ncearcă să arunce
peste meterezele inimii mele
măcar un dram de iubire.
În câteva luni, se gândeşte probabil,
mă voi contamina cu siguranţă
şi-ncet, încet, am să deschid odată
porţile astea blestemate
ale sufletului meu,
căutând cu disperare
leacul buzelor tale.

Paşi greşiţi

2009-01-29T01:40:00.000-08:00

Ceva timp în urmă,
am căzut, prosteşte,
în apele privirii tale.
Aproape m-am înecat,
surprins probabil de aşa căzătură,
noroc că m-am salvat la timp,
îndrăgindu-te.

Cu câteva zile în urmă,
m-am împiedicat şi, hop,
am căzut în inima ta
cât sunt de lung…
Cu greu, de data asta
cu mare greu,
am ieşit gâfâind la mal,
adorându-te.

Ieri, însă, ieri,
(fatidică zi)
am alunecat înspre sufletul tău.
Am tot încercat să mă prind de ceva,
dar nimic nu m-a putut ţine.
Acum, să ies,
nu mai e cu putinţă,
aşa c-am zis să te iubesc,
să te iubesc, să tac
şi să mă resemnez.
Iar altă dată,
să fiu mai atent pe unde calc!

Vânat

2009-01-29T01:39:00.000-08:00

Mă întreb: chiar nu-mi auzi
dragostea,
cum urlă, somnambulă, a lună plină?
De câtva timp,
se pripăşise într-o haită
de doruri flămânde
şi, amuşinând, te tot căuta
să-ţi sfâşie inima.
Acum însă, urlă,
urlă şi-şi roade laba stângă,
să scape din laţul ce l-ai pus mai demult,
pe vremea când îmi vânai dragostea.
Probabil, cu tolba plină,
nu mai iei în seamă
vânatul ăsta mic,
care acum, disperat,
îşi tot roade laba stângă,
până la sânge,
până la os,
până la inimă.

Intrarea liberă

2009-01-27T10:27:00.000-08:00

Mi-am deschis muzeu.
Intrarea liberă, lunea închis.
Găseşti aici,
iubito,
primul nostru sărut,
atât de nepreţuit acum,
încât e pus bine, sub paza
tristă a amintirilor.
Ceva mai încolo,
prima noastră îmbrăţişare,
ferecată de groase bare de fier,
încă mai smulge
lacrimi de admiraţie.
Iar pentru vizitatorii obosiţi,
e banca aceea
pe care ai stat atunci,
la întâlnirea de pe urmă,
cu tot cu lacrimile mele
adânc săpate-n carnea ei de marmură.
Şi, de cauţi atent,
mă găseşti şi pe mine,
undeva, lângă uşă,
tot căutându-te cu privirea,
tot aşteptând să-mi treci pragul,
dar,
probabil,
nimereşti mereu lunea.