miercuri, 25 martie 2009

Primăvara

Plouă mărunt cu miros şi cântec suav
de ghiocel transpirat între palmele mele,
aşa cum mă-ndrept către tine,
să-mi găsesc inima în privirile-ţi pătimaşe.
Şi-mi dau seama că primăvara
ne-a legat unul de altul
cu un nevăzut şnur
roşu, ca şi inima noastră
şi alb, ca privirile mele pierdute-n ochii tăi.

Drumeţie albastră

Ridic braţele în faţă
ca să simtă, cu nările lor ascunse,
întinderea dinaintea mea.
Palmele adulmecă căldura lunecândă
a apelor privirii tale,
scufundându-se într-un albastru
cu unduite chemări de albatroşi.
Înaintez.
Se simt, cum mă-ncearcă cu vârfurile,
înceţoşatele creste somnoroase,
sfidându-mă cu albastra lor infinitate.
Şi, sub picioarele-mi obosite,
aşa cum merg, orbeşte,
albăstrele-mi luminează calea.
Iată, am ajuns.
Îl simţi?
E naltul cer ce îl susţii doar tu.
Un semn de-al tău,
o simplă scuturare a pleoapelor
şi-o revărsare de suav albastru,
potop de zbateri calde,
mă îmbie-n lumea ta.
Albastră ca şi ochii-ţi.